joi, 19 mai 2016

Să felicităm SRI (poate și SIE) pentru că n-a făcut ce a făcut Tolontan?


Nu înţeleg de ce preşedintele Klaus Iohannis a ieşit atât de repede să ne spună că SRI-ul şi-a făcut treaba informând autorităţile sanitare sau locale în privinţa dezinfectanţilor din spitale. Mă îndoiesc sincer că la SRI e cineva care stă şi veghează la jegul din spitale, mi-e teamă că vajnicii spioni ai patriei ori nu sunt atât de competenţi încât să discearnă între o şpăguţă de achiziţie şi o mafie criminală, organizată la nivel naţional, ori poate Hexi asta chiar este firma unui serviciu căruia i s-au mai deschis şi uşile la banii publici. Ori ambele. Că, o să vedeți mai jos, nu se exclud.
sri
Nu cred că foarte mulţi români înţeleg cum funcţionează aşa-numitele firme ale serviciilor secrete. Ele nu apar cu serviciul înregistrat în acte (să-l găsești la Recom) şi nici nu vine o circulară de la SRI că asta e firma noastră şi să câştige licitaţia de achiziţie de dezinfectanţi la spitalul nu ştiu care.
Astfel de firme sunt tot pe persoană fizică, dar una care ar trebui să fie de încredere. Ele nici nu dau bani direct serviciului respectiv, căci fluxurile de bani pot fi interceptate relativ uşor, nici măcar nu se diferenţiază în vreun fel de o firmă obişnuită, în sensul că nu toţi cei care lucrează la firma respectivă au cunoştinţă care-i treaba cu ea.
Firmele acoperite, să le zicem aşa, produc bani, legal sau nu, dar jobul lor este să folosească cel puţin o parte a banilor respectivi pentru finanţarea unor operaţiuni care nu pot fi oficial finanţate de către statul român.
E adevărat că printre angajaţi pot fi şi ofiţeri de informaţii, care îndeplinesc în majoritatea timpului activităţi obişnuite, cum ar fi cele de contabilitate, sau juridice, sau inginereşti, devenind însă operativi atunci când serviciul are nevoie de ei şi de acoperirea lor de contabili, de jurişti sau de ingineri.
Toate serviciile secrete din lume procedează la fel, iar aceste operaţiuni de finanţare privată, în beneficiul unui interes naţional se numesc operaţiuni speciale. Ceea ce nu înseamnă că o astfel de firmă are voie să dea ţepe spitalelor şi să omoare implicit lumea cu microbi. Fiind pe persoană fizică, operaţiunea nu e scutită de corupţie, de lăcomie sau chiar de şpăgi făcute pe lângă firmă.
Problema cu firma Hexi este, însă, că ea transfera banii făcuți din România în străinătate, ceea ce sugerează mai degrabă o afiliere la SIE decât la SRI, căci SIE are, cred, mai des nevoie de finanţări în străinătate. Interesant că nu s-a gândit nimeni să întrebe SIE dacă n-a auzit în viața lui de firma din off-shore a lui Condrea. Sau SIE n-a auzit de paradisul rusesc numit Cipru și deci nu are motive să desfășoare activități pe acolo? 🙂 Că e aliat!
Dar, hai să o luăm şi altfel… Presupunând că Hexi Pharma e o firmă acoperită, SRI-ul trebuie sau nu trebuie să afle că o astfel de firmă otrăveşte România en-gros? Eu zic că trebuie, indiferent a cui e firma, indiferent cine o protejează sau că o parte din profituri poate ajunge în operațiuni speciale.
Nimic, niciun interes, indiferent cât de național, NU poate justifica așa ceva. Darmite ca SRI-ul să închidă ochii, sau să trimită sesizări unui consilier prezidențial sau unui prefect.
Dacă Hexi a fost doar o reţea de şpagă, faptul că statul român n-a aflat şi n-a oprit nimic atât amar de vreme e, desigur, la fel de grav, prin prisma rezultatului – tot la fel au murit oamenii în spitale.
Dar nu este exclus nici scenariul combinat, în care patronul formal al unei firme acoperite (căreia fie i se deschid uşi la licitații, fie n-are jenă să dea şpăgi, că are spate) se lăcomeşte, o ia razna, diluează dezinfectanţii…
Nu știu cât de psihopat trebuie să fii ca să ajungi la așa ceva dar acum, când ştim cu toţii istoricul acestei firme (care vai! se potriveşte atât de bine matricei securistice din anii ’90) parcă tot mai repede îmi vine să cred că Iohannis iar a citit un speech băgat sub nas de Hellvig sau de Ungureanu.
Probabil nu vom afla niciodată dacă Hexi Pharma a fost sau nu o firmă acoperită. Cel mult procurorii pot găsi şi închide nişte corupţi cu grade (n-ar fi prima dată) dar în toate cazurile, nu înţeleg cum de şi-a permis Șeful Statului român să vină în faţa naţiei şi să zică că SRI-ul şi-a făcut treaba.
Întreb şi eu, nu dau cu parul… n-ar fi fost mai potrivit ca Șeful Statului să îşi ceară scuze de la cetăţeni că atâta amar de vreme nimeni din Statul Român nu a dibuit această crimă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu