Și dacă Klaus Johannis e genial? (Pe mama dracului , OHA e un dobitoc)
Trebuie să accept că declarația de ieri (joi, 19 mai 2016) a președintelui Johannis mi s-a părut una stranie. Nu pentru că a fost de o stângăcie soră cu prostia ci pentru că mi-a lăsat impresia că a fost gândită dinadins așa.
Aproape că încep să recunosc un mod de operare.
Dar să încep cu începutul.
Îmi iau curajul să vă formulez întrebarea din titlu despre Klaus Johannis, îndrăzneață, veţi recunoaşte, profitând de faptul că după prestatia de ieri (joi - nr.) din fața ziariștilor, pe tema scandalului Hexi Pharma, președintele a devenit subiectul unor critici furibunde și generalizate. În această atmosferă, aproape unanim ostilă domniei sale, eu lansez o ipoteză. După care îmi pun repede mâinile la urechi să mă apăr de protestele şi ironiile ce vor urma:
nu cumva suntem matorii aplicării în practică, de către Klaus Johannis, a uneia dintre teoriile lui Machiavelli, din celebrul său eseu Principele, și anume: „În anumite circumstanţe, simularea prostiei constituie dovada celei mai înalte înţelepciuni?”
Să ne plasăm în următoarea construcţie:
- Klaus Johannis chiar vrea să scape România de infecţia generalizată, morală, materială, politică în care regimul Băsescu a lăsat ţara;
- Pentru aceasta trebuie să se lupte cu sistemul moştenit, ostil lui, cu ancorele instituţionale şi umane pe care acel regim nefast le-a plasat în toate nodurile de putere, să le desfiinţeze şi să le înlocuiască cu structuri nepervertite, fidele unui proiect de înnoire;
- În momentul preluării puterii de la Cotroceni (decembrie 2014), principalii adversari ai preşedintelui Johannis erau tandemul de forţă SRI – DNA şi partidul politic pe care tocmai îl învinsese în alegerile prezidenţiale, PSD. Oricare dintre aceşti adversari, dacă s-ar fi angajat cu el într-o luptă unu contra unu, l-ar fi putut doborî fără probleme. PSD-ul prin majoritatea zdrobitoare din parlament, binomul SRI – DNA prin forţa secretelor compromiţătoare la care are acces şi prin capacitatea de a construi dosare penale la ordin, pe care apoi să le exploateze mediatic până la atingerea scopului urmărit.
În aceste condiţii Klaus Johannis avea următoarea alternativă: sau să declanşeze o luptă dură, corp la corp, cu aceşti adversari de temut, fiecare puncheur redutabil în felul său, sau să tragă de timp pentru a-şi consolida puterea şi, în măsura posibilităţilor, să iniţieze unele schimbări care să nu-i întărâte prea tare pe adversari.
Nefiind, ca Traian Băsescu, nici om al mahalalei (cu boxuri la ficaţi şi capete în gură) nici antrenat milităreşte să-şi descarce armele mortale în victime pe care le priveşte în ochi ca apoi să le savureze agonia, Klaus Johannis a optat pentru a doua variantă.
Tot Machiavelli a spus: „Cel ce-şi învinge duşmanii printr-o stratagemă este mai de preţuit decât cel ce-i învinge prin forţă”.
Dacă cumva Klaus Johannis şi-a făcut un plan de luptă pentru a nu se lăsa transformat în marionetă de mai puternicii momentului şi dacă cumva acest plan de luptă a fost influenţat de gândirea machiavelică, atunci teoria pe care încerc să v-o prezint aici capătă mai multă consistenţă.
Cu PSD-ul a rezolvat-o într-un an, exact aşa cum a promis la începutul mandatului său. Pozând în aliatul necondiţionat al binomului SRI – DNA, l-a împins practic pe acesta să-l doboare pe Victor Ponta, cu guvernul său cu tot, impresia generală fiind că el, Klaus Johannis, nu a trebuit să-şi murdărească prea mult mâinile cu sânge de stânga întrucât s-au găsit alţii să-i facă treburile murdare.
Cu binomul este, însă, mult mai greu. Iar singurul mod in care a găsit să convieţuiască cu acest balaur bicefal, fără daune ireversibile, a fost să-i dovedească fidelitate şi să-l oblige, dacă nu la reciprocitate, măcar la păstrarea unor aparenţe de bună colaborare.
Laura Kovesi reprezintă adversarul cel mai de temut al lui Klaus Johannis pentru viitoarele prezidenţiale. Scoaterea ei, până atunci, din marile jocuri politice de la Bucureşti, nu poate să nu fie o prioritate absolută pentru preşedinte dacă chiar îşi doreşte, cum a anunţat, un al doilea mandat. Ce a făcut, în acest context, discipolul lui Machiavelli? Într-un context de oarecare fragilizare a şefei DNA, prin izbucnirea scandalului Black Cube, s-a arătat solidar cu dânsa până la capăt, semnându-i în regim de urgenţă un nou mandat la parchetul anticorupţie şi declarându-i public susţinerea totală. Cine, după acest umăr oferit la greu, i-ar putea reproşa, vreodată, lui Klaus Johannis, că nu a arătat fidelitatea cuvenită zeiţei justiţiei române? În alt plan, însă, pilonii de susţinere ai edificiului DNA par a fi dat de nisip în urma scandalului cu spionii din Israel. Dacă, Doamne fereşte, de aici va rezulta vreo alunecare de teren cu daune colaterale pentru Laura Kovesi, domnul Johannis va putea scăpa de această doamnă şi fără să fi mâncat usturoi şi fără a răspândi vreo halenă de pus batista la nas.
Cât despre Coldea – SRI, machiavelismul preşedintelui Johannis a luat forma declaraţiei de ieri de la care am pornit comentariul de faţă. „Aceasta este experienţa mea, că SRI îşi face treaba şi sînt anumite instituţii care în anumite momente nu îşi fac treaba”.
Consider că domnul Johannis avea n variante de răspuns mai puţin prosteşti decât aceasta, pe care a preferat-o. Putea spune: „Am verificat, SRI şi-a făcut treaba” ori altele, asemenea, construite în jurul unei certitudini şi nu a unei impresii. A ales să invoce ceea ce crede el, nu ceea ce ştie el. Tradus în semnificaţii pentru destinatari aflaţi în culise şi nu la popota trupei, preşedintele Johannis a încercat o victimizare strategică, pentru a obţine credite viitoare din partea celor pe care îi apără acum. „Vezi, Coldea, – părea a spune Johannis- te-am luat pe barba mea, mi i-am ridicat pe toţi ăştia în cap doar ca să te scot la vopsea. Puteam să cer desecretizare, dar ce le-ai fi arătat? Aşa, am aruncat-o în curtea altora! Asta înseamnă echipă, pricepi?”.
Pe de altă parte, însă, şi cu sprijinul şi fără sprijinul lui Johannis, asediul asupra SRI tot continuă. Armele cu lunetă ale ziariştilor, alimentate din surse infailibile, aproape imposibil de blocat odată robinetul deschis, nu pot fi abătute spre ţinte false.
Înţelegeti stratagema? Pricepeţi transpunerea în practică a teoriilor machiavelice? Asupra inamicului asmuţi forţe obscure şi disipate, iar tu îi iei apărarea, chiar asumându-ţi riscuri. Îi anihilezi astfel variantele de atac ce te-ar putea privi, şi, mai mult, îl obligi la recunoştinţă. Dublă lovitură: el cade, tu rămâi în picioare!
De ce nu l-am crede capabil pe Klaus Johannis de astfel de montări sofisticate? Noi, în locul lui, ne-am fi luat de piept cu Laura Kovesi ştiind că, în orice moment, printr-un dosar documentat de generalul Coldea, ne-ar putea împinge pe noi, sau familia noastră, în întunericul şi promiscuitatea imparţialei justiţii române?
Prin tăcerile lui, prin anumite gesturi ieşite din previzibil (numirea lui Dan Mihalache la Preşedinţie în dispreţul contestării lui de către intelectualii lui Băsescu, instalarea lui Helvig la SRI şi a lui MRU la SIE, paltonul aruncat pe maşina de protocol şi, mai recent, refuzul participării la Deveselu şi trimiterea lui Cioloş la Washington, să răspundă chemării la ordin a americanilor), Klaus Johannis ne demonstrează că ar putea fi şi altfel decât lasă impresia în majoritatea timpului.
Că ar putea fi un preşedinte genial!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu